Protest în fata Consulatului Norvegiei Sâmbătă, 16 Aprilie ora 10:00

Bodnariu Family2016-02-06 11.47.14

 

https://www.facebook.com/events/1723626297883408/

Sâmbătă, 16 Aprilie ora 10:00 – Protest în fata Consulatului Norvegiei
3410 W Dallas St, Houston, TX 77019

Încurajaţi de sprijinul oferit de comunităţile de români şi străini din România, Europa, America de Nord, Australia şi Noua Zeenlanda, am decis să organizăm un PROTEST GLOBAL în data de 16 Aprilie 2016, protest ce va însuma peste 40 de oraşe.

Demersurile comune, susţinerea şi implicarea dvs, a celor 70.000 de protestatari în 56 de oraşe, 24 de ţări şi 3 continente pe parcursul ultimilor luni, au demonstrat că suntem o forţă în a susţine şi a apăra familia Bodnariu, atrăgând atenţia internaţională asupra abuzurilor Barnevernet. Prin ajutorul lui Dumnezeu, prin presiunea protestelor globale, unul din cei 5 copii ai familiei Bodnariu, bebeluşul Ezekiel, a fost redat familiei. Această binecuvântare ne determină să nu abandonăm, ci să continuăm lupta pentru toţi copiii familiei Bodnariu.

În acelaşi timp, susţinerea şi gândurile noastre se îndreaptă către familia Nan, către familia Avramanescu şi către toate familiile cehe, ruse, poloneze, lituaniene, norvegiene care astăzi suferă.

Indiferent de vârstă sau confesiune, vă invităm să vă alăturaţi acestui demers paşnic, prin care să reiterăm principiile creştine ale familiei, prin care să denunţăm abuzurile Barnevernet împotriva familiei Bodnariu, cerând la unison reîntregirea sa. Dumnezeu să vă binecuvânteze!

One Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site is protected by reCAPTCHA and the Google Privacy Policy and Terms of Service apply.