Ce Este Pocainta

Cuvântul “Pocainta” nu se refera la primirea credintei unei biserici sau religii, ci la primirea mântuirii, a salvarii de pacat, care se capata doar prin credinta din inima în Domnul Isus Hristos. Mai jos doresc sa va explic ce înseamna si cum puteti sa va pocaiti. Rugati-L pe Dumnezeu sa va ajute sa întelegeti aceste adevaruri de o valoare eterna.

Cuvântul “pocainta” nu este unul inventat de mine sau de vreun om, ci este o expresie des întâlnita pe Paginile Sfintelor Scripturi. Domnul Isus a predicat pocainta si a spus:

“Pocaiti-va, caci Împaratia cerurilor este aproape.” (Matei 4:17)

Acelasi lucru, l-a facut si Ioan Botezatorul, si apostolii, si asa doresc s-o fac si eu astazi.

 

Ce este pocainta?

 

Noul Testament a fost scris în limba greaca koine si cuvântul care este tradus în limba româna “pocainta” este grecescul METANOEO. Acest cuvânt înseamna”schimbare a mintii sau a scopului”. Astfel, omul care se pocaieste îsi schimba felul de a gândi, scopul în viata si prioritatile lui devin altele. Pocainta este acea întoarcere la 180 de grade care se produce în viata fiecarui om, care alege sa-L urmeze pe Isus Hristos din toata inima. Daca omul merge pe drumul pacatului, fiind departe de Dumnezeu, în momentul pocaintei, se întoarce de pe calea pacatoasa la 180 de grade, si alege sa mearga pe calea mântuirii, care este Isus Hristos. Domnul Isus a spus:
“Eu sunt Calea, Adevarul si Viata. Nimeni nu vine la Tatal decât prin Mine.(Ioan 14:6)

Pocainta este actul sau momentul din viata omului când se produce acea schimbare a mintii si a scopurilor, momentul întoarcerii la 180 de grade, de la pacat spre o viata curata, dupa placul lui Dumnezeu. Acest cuvânt mai este sinonim în Biblie cu cuvintele: “Mântuire, Salvare, Nastere din Nou, Nastere din Duh, Nastere din Dumnezeu” etc.

Aceasta schimbare si întoarcere la Dumnezeu nu poate exista fara de persoana Domnului Isus Hristos. Numai El ne poate întoarce de la pacat si ne poate da o alta minte, un alt fel de a gândi, si numai El ne poate aduce mântuirea de care fiecare suflet are nevoie.

 

De ce este nevoie sa ne pocaim?

 

Pentru ca suntem pacatosi. A merge la Biserica odata în saptamâna, sau de câteva ori pe an, nu înseamna sa fii pocait sau mântuit cu adevarat. O persoana mântuita de pacat, se întoarce completamente de la calea pacatoasa si alege ca mai mult sa nu se întoarca acolo. Înca din gradina Edenului, primul barbat si prima femeie, au ales sa nu se supuna Lui Dumnezeu si sa asculte de diavolul. Fiind înselati de satan, ei au pacatuit si prin ei a intrat pacatul în lume. Astfel, de la Adam încoace, toata omenirea se naste în pacat. Biblia spune:

De aceea, dupa cum printr-un singur om a intrat pacatul în lume, si prin pacat a intrat moartea, si astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricina ca toti au pacatuit… (Romani 5:12)

Toti oamenii sunt pacatosi si tu nu faci o exceptie. N-a existat niciodata, nici un om pe acest pamânt care sa fi trait fara pacat. Unicul care s-a nascut si a trait fara de pacat, a fost Domnul Isus Hristos. Afara de El, toti au pacatuit si Sfânta Scriptura spune:
Caci toti au pacatuit si sunt lipsiti de slava lui Dumnezeu. (Romani 3:23)

Dar nu numai atât. Odata cu pacatul a intrat si moartea în lume. De ce ? Petru ca Biblia spune ca,
… plata pacatului este moartea,… (Romani 6:23)

Pentru orice pacat al nostru, noi meritam moartea. Noi toti am pacatuit si pedeapsa pe care o meritam este moartea. Dumnezeu trebuia sa ne pedepseasca pe fiecare din noi cu moartea si tu nu esti o exceptie. Dar Biblia spune ca,
Fiindca atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica. (Ioan 3:16)

Tu, care meritai moartea, tu care erai departe de Dumnezeu, pe tine El te-a iubit si din dragoste pentru tine, a dat pe singurul Sau Fiu, Isus Hristos, ca sa moara în locul tau. Întelegi tu ce pret ai înaintea Lui Dumnezeu ? Tu, eu si toata omenirea trebuia sa fim pedepsiti cu moartea, dar Dumnezeu a dat pe Fiul Sau sa moara în locul nostru. Tocmai de aceea ai nevoie sa te pocaiesti. Pentru ca doar prin pocainta, poti iesi de sub pedeapsa pacatului tau si sa intri sub harul si iertarea Lui Dumnezeu. Numai prin pocainta din toata inima, poti fi iertat(a) si poti capata mântuirea, salvarea de pacat. Dar la sigur ca te întrebi acum: “Cum pot sa ma pocaiesc ? Ce trebuie sa fac ?”

 

Cum poti sa te pocaiesti ?

 

În primul rând, întelege ca esti pacatos si singur nu poti face nimic ca sa te mântuiesti(salvezi de pacat). Tu ai pacatuit împotriva Lui Dumnezeu si orice pacat al tau, a fost facut împotriva Lui. Faptele tale au produs multa durere Lui Dumnezeu si de aceea trebuie sa-ti ceri iertare de la El. Iertarea Lui Dumnezeu nu este posibila fara jertfa mântuitoare a Domnului Isus. Dumnezeu a facut posibila iertarea noastra prin jertfa fara pacat adusa în Fiului Sau Isus Hristos, asa cum ne-o spune Scriptura:
Dar Dumnezeu Îsi arata dragostea fata de noi prin faptul ca, pe când eram noi înca pacatosi, Hristos a murit pentru noi. (Romani 5:8)

A te pocai, înseamna sa-L primesti pe Domnul Isus Hristos în inima ta ca Domn si Mântuitor. Cum poti face aceasta? Scriptura spune asa:

Daca marturisesti deci cu gura ta pe Isus ca Domn si daca crezi în inima ta ca Dumnezeu L-a înviat din morti, vei fi mântuit. (Romani 10:9)

Pentru a te pocai (sau a-L primi pe Isus în inima) trebuie sa-l marturisesti cu gura ta pe Isus ca Domn al tau personal. Aceasta înseamna mai mult decât o simpla marturisire. Al marturisi ca Domn, înseamna ca tu accepti azi sa devii robul sau roaba Lui. El devine Stapânul tau, si de azi înainte vei trai doar asa cum doreste El si nu tu. Te supui total sub domnia Stapânului tau Isus Hristos.

Apoi, tot în acelasi moment când îl chemi pe Isus în viata ta ca Domn, Biblia spune ca trebuie sa crezi în inima ta ca Domnul Isus Hristos a înviat din morti. De ce este aceasta atât de important ? A crede ca El a înviat din morti, înseamna sa crezi ca El a si murit pentru pacatele tale si în ziua a treia a înviat din morti. Deci a crede ca Isus a înviat din morti, înseamna ca tu crezi în inima ta si accepti ca El a murit si a înviat pentru ca sa achite plata pacatului tau, care era moartea. Tu trebuia sa mori pentru pacatul tau, dar Isus a luat plata pacatului tau asupra Sa si a mers la cruce ca sa plateasca cu pretul vietii Sale. Nu i-a fost deloc usor, dar pentru ca te-a iubit a ales sa moara pentru tine. Acum astazi daca tu îl marturisesti cu gura ta ca Domn si Dumnezeu al tau personal si crezi în inima ta ca El a murit si a înviat pentru pacatul tau, atunci vei fi mântuit. Mai jos îti voi da un model de rugaciune, pe care va trebui sa o rostesti si asa sa poti fi mântuit. Dar sa nu crezi ca toata puterea este în aceste cuvinte, sau ca este ceva magic în ele. Toata puterea este în credinta din inima ta. Aceste cuvinte pe care le vei spune împreuna cu mine, ele nu vor avea nici o putere, daca tu nu vei crede sincer în inima ta în ceea ce deja am scris mai sus. Te poti ruga si cu cuvintele tale, dar daca nu stii cum sa-ti ceri iertare si ce sa zici, aceasta rugaciune te va ajuta.

 

Rugaciune de pocainta:

 

       Tata Ceresc, în Numele Domnului Isus Hristos vin înaintea Ta si-Ti multumesc pentru dragostea care ai aratat-o fata de mine. Multumesc pentru ca m-ai iubit si ai dat pe Singurul Tau Fiu, pe Isus Hristos, ca sa moara în locul meu la crucea de la Golgota. Doamne Isuse, eu sunt un pacatos si am înteles azi ca am nevoie de iertare Ta. Te rog iarta-ma si curata-ma de orice pacat pe care l-am savârsit vreodata, cu voie sau fara voie. Te accept Isuse Doamne în viata mea azi, ca Domn, Dumnezeu si Mântuitor al meu personal. Vino în viata mea Doamne Isuse si curata tot ce este rau în mine. Fa-ma un copil al Tau, pentru ca eu cred ca tu ai murit si ai înviat pentru pacatul meu si a întregii omeniri. Da-mi si Duhul Tau cel Sfânt, care sa ma ajute de azi înainte sa traiesc curat si sfânt înaintea Ta. Ajuta-ma sa nu mai pacatuiesc, ci de azi înainte sa traiesc în ascultare deplina de Tine si Cuvântul Tau, Biblia. Te rog sa ma ajuti sa pot spune si altor oameni despre mântuirea Ta pe care o oferi gratis, prin credinta! Multumesc Doamne ca mai iertat si m-ai facut copilul Tau! M-am rugat în Numele Sfânt al Domnului Isus Hristos. Amin!

 

Daca te-ai rugat cu aceasta rugaciune si ai crezut în ceea ce ai spus, atunci trebuie sa fii sigur si sigura ca ai devenit astazi copilul Lui Dumnezeu. Biblia spune ca Domnul Isus,
A venit la ai Sai, si ai Sai nu L-au primit. Dar tuturor celor ce L-au primit, adica celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul sa se faca copii ai lui Dumnezeu; (Ioan 1:11-12)

Tu ai primit dreptul azi, prin credinta în Numele Lui Isus Hristos, sa te faci copilul Lui Dumnezeu.
nascuti nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu. (Ioan 1:13)

De aceea, nu uita ca de azi înainte, ai un Tata în ceruri cu care poti sa vorbesti în orice clipa. Fa-ti un timp personal în fiecare zi în care sa citesti si sa studiezi Sfintele Scripturi, Biblia. Tu ai nevoie de hrana spirituala ca sa cresti în cunoasterea Lui Dumnezeu si a Domnului Isus Hristos. De aceea în fiecare zi cauta sa studiezi Biblia. Apoi dupa ce studiezi, cauta sa ai un timp de rugaciune, personal cu Dumnezeu. Nu trebuie sa înveti rugaciuni pe dinafara ca sa le reciti lui Dumnezeu. Vorbeste cu El ca si cum ai vorbi cu tatal tau. Spune-i totul Lui si fii sigur ca El te asculta. Apoi cauta o Biserica unde Biblia se studiaza foarte serios. Insista sa gasesti o biserica unde la fiecare serviciu divin, se studiaza si se învata Biblia. Dupa aceea, mergi si spune si la altii despre mântuirea care ti-a dat-o Domnul Isus. Spune-le si lor ca pot sa se împace cu Dumnezeu asa cum ai facut-o tu. Dar, nu uita, daca azi te-ai pocait, atunci drum înapoi spre pacat nu trebuie sa mai existe.

Dumnezeu sa te binecuvânteze la aceasta!

 

 

Acest mesaj este preluat de pe acest web site: http://crestinism-islam.com/2011/03/17/cum-poti-sa-te-pocaiesti/

 

”Cunoasteti adevarul, si adevarul va va face liberi”